Câmpia Transilvaniei este zona de mare întindere din Transilvania aflata între Culoarul Muresului (la S) si valea Somesului Mare (la N) iar de jur împrejur este delimitata de un lant întreg de orase mai mici si mai mari, cum ar fi: Cluj-Napoca, Dej, Bistrita, Reghin, Tg.-Mures, Turda.

Câmpia Transilvaniei stabileste legatura între zonele folclorice aflate în vecinatatea ei: zona Nasaudului, a Bistritei, Calata, Tara Motilor si Secuimea, având totusi un mod de viata si o cultura specifice �câmpiei�.

Aici traiesc împreuna români, maghiari, tigani si în Nord sasi. În ciuda diferentelor etnice si a apartenentei religioase diferite, traind împreuna apare o legatura interetnica puternica.

Una din cele mai importante caracteristici a portului popular din Câmpia Transilvaniei este simplicitatea.

În lucrare încerc sa fac cunoscut portul popular barbatesc din câmpie. Portul popular barbatesc se compune din urmatoarele piese: camasa, cravata, izmene, solovari, cioareci, curea lata, cheptar, laibar, suman, huios, cojoc, bonda, gluga, opinca, cizma, sapca, clop.

La începutul secolului XIX. Camasa croita din pânza era purtata de români si maghiari în mod putin diferit.

Românii aveau camasa lunga si o purtau peste itari, iar maghiarii aveau camasa mai scurta si o purtau ori peste itari.

Camasile vechi erau croite fara guler având doar o bentita cusuta cu ornamente si cu mânecile largi. Mai ales ciobanii au pastrat si în zilele noastre camasile cu mânecile largi, pentru ca în timpul mulsului este mai usor de suflecat.

În jurul anului 1918 în satul Catina (Katona- comuna în judetul Cluj, situata în Câmpia Fizesului) au aparut camasile cu guler si cu pumnisori. Camasile croite cu pava pentru umar si încretite la gât se legau la gât si la mâneci cu snur , doar prin anii 1930 au aparut nasturii din portelan.

Se poarta de sarbatori si iarna. Cravata lunga de 1 m si îngusta de o jumatate de palma este din matase si se înfasoara în jurul gâtului legându-se în fata.

Izmenele erau facute din trei latimi. La mijloc între craci se baga un petec de forma patrata pentru fund. Izmenele de purtat se confectioneau din cânepa, iar cele de sarbatoare din lâna urzita sau din lâna batuta cu in. La talie facea un tiv si se lega sfoara.

Solovari

Se purtau în loc de izmene, solovari. Sunt izmene cu cracii strâmtati confectionati din pânza.

Înaintea primului razboi mondial peste izmene barbatii îmbracau cioareci din panura tivita. Cioarecii erau croiti din doua latimi, dintr-o latime taindu-se un crac. Acoperitul era o bucata de forma patrata din postav, care era pusa la deschizatura din fata, întreclinul pentru fesa si fata, folosind la acoperirea taieturii. La partile laterale a cracilor erau cusute câte o dunga din postav negru sau albastru.

În anii 1920 în centrul Câmpiei multi au început sa poarte cioareci de culoarea gri. Cioarecii ca si alte piese de îmbracaminte mai simple se confectioneau acasa în saptamânile dinaintea Craciunului. Croitorul din sat doar le croia, contra servicii. Cioarecii mai noi cu acoperitor în fata, cu buzunare le croieste doar croitorul din sat.

Cureaua lata de 12-20 cm cu 3-4 catarame se folosea pentru a �tine� mijlocul. Românii strângeau si camasa cu ea si cureaua lor era mai bogat ornamentata ca a maghiarilor.

Cureaua lata de obicei se cumpara din bâlciuri de tabacarii din Bistrita sau Tg.-Mures.

În anii 1920 maghiarii nu prea mai purtau cureaua lata, doar batrânii cine aveau hainele vechi fara buzunare, astfel briceagul, tigara etc. le puneau în buzunarele curelei.

Prin anii '40 si românii au început sa nu mai poarte cureaua lata si nici camasile lungi. În zilele noastre toti poarta curele mai înguste, cumparate din comert.

Vesta ce se purta peste camasa era �cheptarul înfundat� confectionat din piei de miel, care se încheia lateral.

La începutul secolului XIX apar cheptarii mai largi cu nasturi în fata.

Cheptarele lungi pâna la solduri care se purtau la munca erau mai simple, cele purtate de sarbatori erau încarcate cu elemente decorative, iar oamenii mai înstariti purtau cheptare ornamentate mai deosebit. Cheptarele mai simple erau confectionate de oricare cojocar din sat.

Cheptarele decorate, ornate se cumparau de la cojocarii din Reghin, Chesau ( Mezokeszu) sau Gherla.

În anii 1930 tinerii au început sa poarte în loc de cheptar, laibar. La începutul secolului, laibarul era confectionat din postav alb si legat la gât cu snur, prin anii 1920 laibarul de culoarea gri si negru era mai uzual, iar croiala laibarului s-a schimbat.

În zilele noastre laibarul este croit cu buzunare, cu nasturi în fata si cu guler rasfrânt.

Sumanul confectionat din postav negru era purtat atât de români, cât si de maghiari peste cheptar în timp de iarna.

Sumanele evazate, cu guler au fost confectionate de sumanari. Postavul era cernit de obicei acasa în fiertura din coaja de artar, sovârf si piatra vânata, sau veneau cei din Ibanesti (comuna aflata în zona Dealurilor Muresului, pe râul Gurghiu) si strângeau pânzele si stofele pentru vopsit.

Huios

A aparut în ultima parte a secolului XIX si înlocuia sumanele. Huiosul cu guler si ornamentat cu snur negru sau albastru la partea de jos si la mâneca, era facut din postav alb tesut în casa.

Prin 1922 în satul Catina apare huiosul de culoarea gri, care era obiect de discutie în sat: �Ce-i ma Ioane, te-ai îmbracat în piele de magar?� Dupa al doilea razboi mondial huiosul gri era foarte raspândit, dar din pacate în zilele noastre se poarta în locul lui , jerseu.

Cojoc

În Câmpie în toate satele este o haina cunoscuta, dar foarte putin purtata. Cojocul este o piesa foarte scumpa, confectionat din piele de oaie, este o haina evazata si prinsa cu nasturi în fata.

Cojocarii din Chesau confectionau cele mai frumoase cojoace. Cojoacele sunt ornamentate cu flori si ghiare de vultur lucrate din piele la mâneca si pe marginea buzunarelor.

Bonda

Era folosita mai ales de carutasi si pastori, deoarece le tinea cald în timp de iarna, în frig si vânt. Bonda se confectiona din pielea a sase oi, evazat, cu guler mare atârnat în spate.

Pe timp de ploaie pastorii au pus pe cap gluga confectionata din postav alb dintr-o bucata dreapta. Bucata era îndoita la mijloc, într-o parte era cusut, iar la celalalta de la cap pâna la gât s-a taiat o bucatica pe care au decorat-o la margine.

În 1954 doar Botezatu Iuon, fost cioban la domni a mai purtat gluga.

În Câmpie pâna la mijlocul secolului XIX opinca era încaltamintea folosita la munca. Opinca se confectiona din piele de vaca sau din talpa de piele tabacita. Cei saraci aveau grija si de opinci, astfel vara umblau descult.

Sub opinci vara se purtau obiele din pânza, iarna obiele de lâna înfasurati deasupra cioarecilor si legati cu fâsia de piele (snur) a opincii.

Pe vremuri cizma se folosea doar de sarbatorin si iarna.

Cizmele erau purtate de flacai prima data când urmau sa se însoare. Erau simple si interesant este faptul ca ambele cizme erau la fel (nu exista una pentru piciorul drept si una pentru piciorul stâng).

Cizmarii din sat faceau cizme cu cusatura laterala, cu carâmb moale cu snur, cu nasture de piele si în loc de tocuri doar cu potcoava.

Dupa anii 1940 lânga cizme mai purtau si cizme cu carâmb scurt, sau bocanci de piele.

Batrânii purtau parul lung prins în spate, tinerii din anii 1920 purtau parul tuns. Vara din cauza caldurii se poarta si azi clop de paie legat cu o panglica de culoarea maro.

Clopul de par purtat de sarbatori se cumpara si se cumpara de la oras.

Pe timp friguros se poarta sapca de blana. Românii purtau sapca de blana cu varful în afara, maghiarii cu varful pliat înauntru.

Costumul popular azi se poarta mai rar, doar cu ocazii speciale: sarbatori religioase, nunti, doar câteva piese a costumului popular sunt purtate mai des, ca: clopul de paie, sapca, laibarul si camasa.

SÁNDOR ÁGNES ADRIEN

-2001-