Interferenta dintre dansurile populare maghiare si rom�nesti �n zona folclorica Ghimes - 2

�napoi la pagina precedenta!

Descrierea portului popular

În prezentarea de fata vom grupa piesele portului popular dupa materialul de baza, din care se prelucreaza.

Costumul femeiesc poate fi confectionat din pânza, din lâna, din piele si /sau postav (lâna). Costumul femeiesc confectionat din pânza este alcatuit din doua piese: camasa si poalele.

Poalele sunt tesute în doua ite cu spata deasa, având latimea de 42 -45 cm. Poalele de sarbatoare erau facute din fire de bumbac mercerizat, denumit local �arnici� , sau din fire împletite din cânepa de cea mai buna calitate. Cele purtate erau lucrate din cânepa sau câlti.

Poalele sunt croite cu clin din patru latimi, una pentru fata, alta pentru spate si doua utilizate la clinuri. Poalele de sarbatoare erau facute din sase clinuri, iar cele de purtare din patru. Clinurile din partea mai lata se asezau unul lânga celalalt, în asa fel, încât poalele sa se largeasca de la talie în jos. Pâna la raspândirea masinilor de cusut, fiecare costum din pânza era cusut cu mâna în felul urmator: bucatile taiate se asezau una peste cealalta, în asa fel, încât o margine sa ramâna cu un centimetru în afara, pentru ca apoi cu punct de tesut simplu sa fie cusut complet. Partea mai lata au întors-o pe cea îngusta si cu punct de tras le-au fixat în asa fel, încât cusutul a ajuns pe dosul costumului. La mijlocul poalelui deja cusute s-a introdus o ata împletita, din cânepa, cu ajutorul careia le-au prins la talie.Poalele de sarbatoare, lînga tiv, au fost înramate cu ata alba sau galbena, sau decorate cu puncte �pielea gainii�. La marginea poalelor, din loc în loc, s-a pus si dantela.

Cam a sile femeiesti din Valea Ghimesului se deosebesc de camasile portului popular maghiar din judet, prin mâneca cusuta la gât, care abia ajunge pâna la talie, si prin faptul ca sunt brodate. La lucratul camasii se folosesc cinci latimi si jumatate de pânza, doua bucati pentru fata, una pentru spate si câte una si un sfert pentru câte o maneca. La marginea cama s ii se prinde o bucata, lata de o palma, având aceeasi întindere ca si jumatatea latimii pânzei. Sub brat se introduce o pava de forma patratza de 4 cm. Pentru guler, croiesc o bucata din pânza de trei degete latime, corespunzator marimii gâtului. Spatele este mai lung decât fate cu 5 � 6 cm (de aceea, pt. ca atunci când se apleaca sa nu iasa din catrinta), iar daca nu-i suficienta pânza, se completeaza cu un material diferit, de regula calitativ mai slab. Uneori se întâmpla ca mâneca camasii sa fie confectionata din giulgiu de pravalie, denumita �coroana de giulgiu� cu scopul de a iesi broderia cât mai frumoasa. La confectionarea camasii, prima data, se brodeaza mâneca si gulerul. Partile croite se aseaza în asa fel, încât sa porneasca de la gât. Marginile bucatilor din fata si din spate se prind începând de jos în sus, aici lasându-se o portiune de marimea unei palme deschise. La fel se prind si marginile mânecilor de jos în sus, ramânând aceeasi deschidere la partea de sus. O margine a mânecii se prinde cu fata, cealalta cu spatele. Cusute în acest fel fata, spatele si mâneca alcatuiesc o singura piesa. Bucata rotunda din jurul gâtului se încreteste dupa marimea gâtului.

Broderia camasii La camasile portului popular femeiesc din Valea Ghimesului mânecile si gulerul sunt brodate. Referindu-ne la mâneci, acestea au trei feluri de ornamente: la jumatatea lungimii se afla o cusatura orizontala lata de 3-5 cm, denumita �pana peste cot� ; marginea mânecii se încreteste si se coase cu �lânceti�, de care apoi se prinde jur, împrejur �volanul� luând asfel un aspect foarte frumos.

Una dintre cele mai frumoase si originale podoabe este cusatura �penei peste cot�. De spendoarea acestui ornament se leaga gulerul cusut cu pana peste cot si volanul. Dintre diversele modele de cusatura cu pana peste cot din Valea Ghimesului distingem în mod deosebit doua : geometrice si florale. De la originalitatea tehnicii de cusut provine denumirea cusaturilor geometrice locale de �punctul pe dos�. Modelul consta în romburi concentrice legate între ele. Decoratia introdusa în spatiul dintre romburi da de cele mai multe ori numele cusaturii penei peste cot: �furculita� , �steluta� , �zeluta� si �cârlig�. Rândul penei peste cot este realizat la latimea modelului cu �punctul de tesut simplu� al firelor numarate. Atât numerotarea cât si împunsatura se fac pe dosul materialului. Pe ac se ia deodata un rând, iar dupa executarea lui în diagonala, împunsatura se întoarce si se continua apoi brodatul în sens invers.

Ornamentica mânecii camasii � volanase. În mod normal �pana peste cot� hotareste volanasele. Daca modelul de la început este geometric, atunci volanasul e la fel, daca motivul este floral, atunci si el devine floral. Se lucreaza, deasemenea, cu aceeasi culoare si tehnica de cusut, cu singura deosebire, ca marimea penei peste cot este numai jumatate la volanas, iar modelul la sfârsit este ornat cu ciucuri.

A treia podoaba a camasii este �lâncetul�. Acesta este format din încretiturile gâtului cusute întotdeauna cu motive geometrice. Încretiturile volanului se executa prin împunsatura cu acul a firelor numarate ( doua fire sus, doua jos ). Dupa realizarea împunsaturii dealungul largimii mânecii se trage firul pentru a se forma încretiturile. Sub încretituri, pe dosul materialului se coase un rând cu punctul �ocolul� , care prin tragerea sa duce la dublarea încretiturilor si la fixarea lor. Valurile încretiturilor servesc ca volanul si volanasele de la mâna sa stea frumos distantate, si cute. Dupa executarea încretiturilor, partea din fata a camasii se coase cu lânceti de fire colorate. Lâncetul este alcatuit din cinci pîna la noua rânduri, denumirile motivelor fiind asemanatoare motivelor �oualor de paste� si a gulerelor barbatesti, purtând numele de �limba cucului�, �forma sarpelui� etc.

Hainele de lâna .

Piesele de deasupra celor din pânza se lucreaza din lâna turcana. Lâna spalata asemanator cânepei se clasifica dupa calitatea firelor. Din lâna scarmanata la darac se trag firele lungi si subtiri, denumite �par�, dupa extragerea lor ramânând lâna propriu-zisa. Firele �parului� de lâna se împletesc la un loc 4-5, subtire si din ele se lucreaza apoi catrinta, brâul, brânetul, ciucurele, firul rasucit pentru brodat si snurul împletit. �Parul� din lâna nu prea se foloseste la culoarea naturala, ci se vopseste în negru, rosu, galben sau verde. Tesatura facuta din acesta se utilizeaza fara piuare. De altfel, sumanul, gluga, si traista se lucreaza din postavul tesut din lâna dupa presarea lui la piua.

Una din cele mai valoroase piese din lâna a costumelor este catrinta, facuta dintr-un fir foarte subtire din lâna. �Parul� de lâna este în majoritate vopsit în negru cu sulfat de cupru sau cu coaja de arin si numai o parte mai mica, în rosu, verde si galben cu vopsele chimiale. Urzeala catrintei este alcatuita din fire negre si tesuta în patru ite. Latimea variaza de la 75 cm la 110cm (depinde de înaltimea femeii pt. care se confectioneaza). La ambele margini ale catrintei s-a introdus o dunga rosie de 3 cm, încadrata cu 5 � 6 fire rosii si galbene. Aceasta dunga, denumita si �bata� în afara de rolul ornamental pe care-l are, întareste catrinta atât la brâu cât si la partea de jos. Bata este mai groasa decât interiorul catrintei, întrucât pâna când se introduce în dintele de spata 4 �5 fire însirate unu lânga celalalt, pentru ea se baga 6 � 7 fire. Un mod asemanator de tesut îl întâlnim si la ceangaii din Moldova, în special la tesaturile care sunt folosite fara piuare.

Catrinta are o ornamentica cu vârste realizate cu ajutorul �punctului de tras�, la fel si ca în zona Trei Scaune, tesatura având dungi întrerupte cu fire. Catrintele se deosebesc dupa forma dungilor, constitutia femeilor, forma dungilor cu fire de metalsau cu ata galbena, cu �rude mici� si cu �floricele�. Modelele cu linii mici au de regula dungi rosii, verzi, galbene si mai rar albastre. Dupa doua trei împunsaturi culorile se schimba, întorcându-se la 4 � 5 cm distanta, o dunga lata de unu, unu si jumatate cm, dintr-o singura culoare. Tonalitatea culorii este mai închisa spre negru.

Catrinta se tese în lungime de doi sau doi si jumatate coti (120 � 130 cm) iar la mijloc, la 30 � 35 cm distanta se trage complet în negru. De fapt aceasta parte constituie fundul catrintei. Dupa ce s-a terminat de tesut, se taie si apoi marginile se tivesc, iar la partea de jos se coase cu snur din fire de lâna împletite. Catrintele de sarbatoare ca si cele de purtare sunt la fel, cu deosebire ca cele noi se îmbraca la sarbatori, iar cele vechi în tot cursul saptamânii (zilele lucratoare). Când se marita fata primea 10 � 12 catrinte, acestea ca si camasile înnoindu-se permanent. Pe parcursul unui an catrinta se foloseste.

Portul popular se completeaza cu � brâul � si � brânetul �. Amândoua piesele sunt facute din lâna, având o lungime de 3m. Brâul are o latime de 15 � 18 cm si se tese din par de lâna în patru ite. De obicei firele se nadavesc în dungi, iar la unu - unu si jumatate cm latime se schimba între ele culorile rosu, verde si galben. Capetele brâului sunt tesute în dungi de cca. 70 � 80 cm, iar mijlocul cu o singura culoare, de unde rezulta ca la capete este patrat iar centrul în dungi.

Brânetul are aspectul unei funde late de 3 cm folosind la prinderea pe corp a catrintei. De cele mai multe ori este tesut în dungi cu doua ite fara spata. Spata înlocuieste vatalele având 30 � 40 cm lungime, asemanator fuscelului folosit la tesutul lâncetilor. Brânetul este tesut cu lânceti si ornamentat cu motive geometrice sau florale. Între modele se constata deosebiri si anume ca fata de �tesatura cu alesatura� din bumbac, motivul se formeaza din � urzeala�. Brânetul tesut în patru ite are modelul �dintelui de lup� a carui baza e formata din fire de diferite culori introduse spata si batute apoi cu o singura culoare. Nici el nu se lucreaza în întregime si pentru ca sa nu se desfaca, la fel ca la brâu, se lasa libera o parte din urzeala. Mai demult era ornamentat prin tehnica florala a �alesaturii cu ac de cusut�, mai recent însa locul �alesaturii cu ac de cusut� se brodeaza cu flori. Într-o garderoba exista 10 �12 bucati, unul putând fi folosit timp de 20 � 25 de ani.

Piesele din piele .

Peste camasa se îmbraca bundita . Bunditele sunt lucrate din piele de oaie sau miel de catre blanarii locali. Fiecare piesa în parte se croieste dupa modelul taiat anterior din hârtie, schimbându-se atât la gât cât si la taietura mânecii dupa talia si constitutia fizica a clientului. În componenta bunditei intra urmatoarele parti: pieptul, spatele si clinurile. Femeile poarta bundite deschise dinainte, acesta având brodate atât fata cât si clinurile, spatele ramânând alb.

Blanarul, dupa desenul bunditei realizat în prealabil, o brodeaza cu lâna, cu horoampa si cu ata de matase. Tehnica de lucru se începe în primul rând cu desenarea liniilor de baza, apoi se realizeaza ornamentul cu modele geometrice si florale.

Bunditele vechi ca si camasile au modele geometrice iar mult mai târziu apar motivele florale cu structura geometrica. Spre deosebire de bundita barbateasca pe cea femeiasca întâlnim rar flori naturalistice. Motivul de forma a �trei ramuri� ca si snurul de pe margine cu care au ornamentat fata si clinurile sunt cele mai vechi.

Bunditele de sarbatoare erau bogat împodobite, iar cele de purtare mult mai sarace. O femeie avea trei bucati, dintre care una de sarbatoare si doua de purtat.

În sezonul rece, odata cu bundita se iau si mânecile cu ham . Cele doua mâneci sunt croite din postav , legându-se la spate cu hamul, iar în fata cu nasturi. La confectionarea mânecilor cu ham de sarbatoare s-a folosit postavul în carouri rosii si albastre, cumparat din pravalie.

Femeile înstarite purtau cojocul din piele de oaie cu fond alb, croit drept, modest ornamentat lânga nasturi si piept, împodobit cu câte o floare. Mai nou bundita rosie a luat locul în portul de fiecare zi al bunditei si cojocului.

Hainele de postav

Iarna sau în oricare anotimp când este rece, peste bundita se ia sumanul din postav. Postavul este tesut din lâna neagra în patru ite. Pentru sumanul de sarbatoare se foloseste lâne de noaten (oaie de un an). Dupa piuare, sumanul este croit din patru latimi de postav, taiate drept, exceptie face numai taietura de la gât. Sumanul este prins în fata cu ajutorul urechiuselor si al nasturilor. Snurul sarat este împletit din cinci suvite din �par� de lâna, vopsit negru si folosit în acelas timp la împodobirea îmbracamintei. Partea de jos a sumanului si buzunarele sunt ornamentate cu snur, iar sub decoratia buzunarului se introduc panglici de culori diferite (rosii, verzi, albastre). Daca camasa si poalele puteau fi lucrate de orice femeie, sumanul în schimb nu. De aceea o asemenea ocupatie avea cea mai talentata femeie, denumita si �croitoresa� de sumane, care lucra asemenea piese pentru toti cei care o solicitau. Femeile aveau trei sumane, doua pentru sarbatoare si unul de purtat. Pâna la etatea de 40 de ani ele umblau cu sumanul frumos ornamentat cu snur si panglici, dupa aceea, între 40 � 60 de ani, ramâneau afara panglicile pentru ca dupa 60 de ani, ornamentul sa lipseasca (adica nici snur si nici panglici).

Sumanul se spala foarte rar si numai atunci când era tare murdar se înmuia în apa cu usuc, dupa care apoi se clatea.

Încaltamintea : Pâna în anii ' 50 a secolului XX.-lea femeile foloseau drept încaltaminte opincile. Pe laba piciorului ele au înfasurat obielele, iar pe tibie un postav alb care era apoi legat strâns cu nojitele. Pe lânga opinci au folosit bocanci, ghete iar mai târziu pantofi. Putine femei au avut cizme, din acestea o singura pereche, care dura toata viata. Partea mai tare de sus a cizmei era ornamentata la gura cu pile rosie.

Încaltamintea purtata în timpul verii se numea �botosi�. �Botosii� erau crosetati din mai multe fire groase de lâna rasucite si erau talpuiti cu postav. Acest cuvânt botosi , este amintit în Dictionarul etimologic din 1736 si 1800 cu întelesul de �ciorap de lâna� si de pâsla.

Costumul barbatesc

Portul barbatesc este mult mai modest decât cel femeiesc, întrucât are o ornamentatie mai saraca. Materialul de baza este asemanator celui femeiesc, fiind constituit din pânza, piele sau postav si la confectionarea pieselor se foloseste aceeasi tehnica de lucru.

Gateala capului

Pâna la primul razboi mondial barbatii taiau parul în fata drept, în celelalte parti ale capului îl lasau sa creasca pâna la umar si apoi îl taiau de jur împrejur. Barbatii mai în vârsta purtau mustata lunga si rasucita. Actual ei îsi tai parul dupa gust.

Vara aveau pe cap o palarioara mica si rotunda (numita �palarie ceangaiasca�) având una pentru sarbatoare si alta pentru zilele lucratoare.

Iarna poarta pe cap caciula. Aceasta este cusuta de blanarii locali si este facuta din piele de miel, taiata cu clin si croita din trei bucati. Vârful caciulii se îndoaie la mijloc în forma rotunda.

Hainele din pânza

Camasa se purta atât în timpul verii cât si al iernii, pe când itarii numai vara, în sezonul rece fiind înlocuiti de cioareci.

Itarii sunt lucrati dintr-o pânza de 45 cm latime, tesuta din cânepa sau din ata de arnici cu modelul �ozoarei� în patru ite. Pânza tesuta era albita la soare pe iarba, sau pe zapada. Itarii au fost croiti drept, din doua latimi de pânza. La început se croiesc cei doi craci îngustati spre glezna, dupa care cu o lungime de schioapa (lungime dintre degetul mare si aratator, perfect întinse) se masoara pentru fundul itarilor, apoi doua petece de forma dreptunghiulara si cele doua bagaturi. Aceste bucati s-au cusut la cele patru colturi ale fundului, dupa care au fost prinse la craci. La talie materialul se îndoieste de 2-3 cm pentru �cort� sau �barta� prin care se trage cureaua. Jos itarii ca si poalele sunt sunt tinuti cu �punct de tras� sau cu �parama�. De obicei itarii ajung pâna la glezna fiind strânsi pe corp, iar fata si spatele nu se deosebesc cu nimic.

Barbatii au îmbracat camasa peste itari. Pânza pentru camasa barbateasca s-a tesut în doua ite, cu o latime de 45 cm, din cânepa, bumbac, sau combinat. Camasile sunt croite drept din bucatile de material cu exceptia taieturii gâtului. La confectionare se taie din patru latimi cu clin. La cele de sarbatoare se cos sase clinuri, pentru cele de purtare numai doua. Gulerul mai demult se lega cu siret, mai recent se încheie cu nasture. Fata si spatele sunt captusite pâna la pava cu o întaritura numita �umerita�. Tot la fel, se cos din doua bucati �manseta� si �gulerul�. Din bucatile croite se cos prima data clinurile si pava, apoi se prind mânecile la subsoara, iar la sfârsit fata si spatele se aseaza la clin. La cusutul clinurilor se tine cont ca taietura în diagonala sa se prinda cu cea dreapta pentru ca în felul acesta sa nu se întinda camasa. Camasa de sarbatoare este ornamentata cu parama iar camasile frumos împodobite au pava si clinul prinse cu caite în fata, la spate si mâneca. Caitele reprezinta un fel de dantela cu care se prind bucatile. Sunt considerate vechi mânecile largi fara manseta. Camasile cu minecilse largi n-au fost îmbracate la munca deoarece îi stânjeneau în timpul activitatii, pe când mâneca cu manseta a fost purtata atât în zilele de sarbatoare cât si în cele lucratooare. Mânecile largi sunt îndoite si cusute cu parama sau punct de tras, cu ata alba si galbena cu motive geometrice. Mâneca cu manseta, la largimea articulatiei mâinii este prinsa cu o banda de 5-6 cm, corespunzator de lunga si se încheie cu nasture sau siret, brodându-se la fel ca si mâneca larga.

Ornamentul camasii barbatesti se schimba dupa ocazie. Manseta camasii de sarbatoare era brodata cu punct de tras cu modele geometrice de cele mai multe oride structura simetrica. Mâneca camasii de purtare era decorata numai cu parame si cu forme �pielea gainii�. Gulerul camasii fie de sarbatoare sau de fiecare zi este ornamentat cu motivul cusutului pe dos. Gulerul este facut dintr-o pânza sesuta foarte des, brodat frumos, si se prinde apoi la camasa deja terminata.

Mireasa coase un rând de îmbracaminte pentru mire si înca una-doua pentru sarbatoare. În seara de dinaintea nuntii mirele ia de la mireasa îmbracamintea sa aranjata în traista.

Peste camasa se leaga serparul care seamana cu brâul si este facut din piele, având latimea de 15-20 cm (ornat cu panglici de piele) procurat de la mesterii pielari din vale, sau de la târg.

Piesele costumului popular din piele

Barbatii poarta trei feluri de bundise fara mâneci: pieptarul alb, bundita libera si vesta.

Pieptarul si bundita libera au fondul alb sau brodat si sunt facute din piele de miel sau de oaie de catre blanarii locali. Fata bunditei si clinul sunt brodate, o parte numai cu modele geometrice, cealalta cu modele florale amestecate. La pieptarul ornamentat cu flori, compozitia decorativa nu se schimba, ci locul elementelor geometrice este luat de motivele florale.

Barbatii ca si femeile poarta cojoace fara sa fie vopsite . Cojocul este drept, asemanator costumului din piele fara guler si este purtat mai ales de catre pastori.

Hainele de postav

Toamna, odata cu sosirea sezonului rece, ceangaii din Valea Ghimesului au schimbat itarii cu cioarecii . Sub cioareci n-au îmbracat lenjerie de corp. Marimea si croiala cioarecilor este la fel ca a itarilor, diferenta constând numai la cusatura. Marginea itarilor nu este îndoita ca la cioareci, ci se aranjeaza una lânga alta si cu punct de tras le prind în asa fel încât o margine sa continue pe cealata. Cioarecii sunt tesuti din �par� de lâna cu spata nr.8, având o latime de 60-70 cm, tesatura care dupa piuare ajunge la 45-50 cm latime. Ciangaii au dat la piua întreaga grosime a materialului . De regula, la un moment dat un barbat avea 5-6 cioareci.

Sumanul a fost confectionat din postav. La sumanul barbatesc s-a folosit acelasi material ca si la cel femeiesc. Croitul este deasemenea, la fel, numai ca la sumanul barbatesc lipsesc panglicile colorate.

Încaltamintea

Barbatii umblau în opinci cu nojite facute din piele de vita. Vara, în schimb, la strânsul fânului purtau �botosi� care erau talpuiti cu postav. Dupa primul razboi mondial barbatii au început sa încalte bocanci, iar actual la itari , dar si la cioareci poarta pantofi.

Descrierea dansurilor populare

Dansurile se pot grupa dupa origine si stil, sau dupa locul lor în suita de dansuri. Mai exista si alte modalitati de cercetare, dar eu ma voi rezuma numai la aceste doua puncte de vedere.

În nomenclatura (modul de denumire) al dansurilor ma voi rezuma la modul de denumire folosit de bastinasi, cautând sa traduc denumirile, si sa dau denumiri cât de cât apropiate denumirilor românesti.

dansurile în perechi

ungureste rar

ungureste des

de doi purtat

de doi în roata

ceardas rar

ceardas des

mars de nunta

dansurile în lant : (= heisa � suita de dansuri fecioresti dansat în lant deschis, prins de umar, alcatuit din figuri simple reluate de mai multe ori pe aceasi melodie, dar numai în directia opusa acelor de ceasornic. )

Heisa normala

Corabiasca

Ofitereasca

Alunelul

Feciorescul

Heisa veche

Heisa Dealului lung (Hosszú Havasi )

Urâtelul

Ruseasca din Becas.

* se mai adauga Drumul dracului în unele vai laturalnice

dansurile fecioresti

barbuncul

jumate românescu'

dansurile în cerc

Roata � dans în cerc dansat de femei si barbati, cu pozitia mâinilor ca la hora moldoveneasca, dansat în amândoua directiile

dansurile paturilor sociale mai noi (- în perechi si cerc) Marunteluri � au fost denumite asa din cauza structurii închise si duratei scurte de dans. Se danseaza în perechi si în cerc, cercul înaintându-se invers rotirii acelor de ceasornic. Cele zece dansuri sunt alcatuite unul câte unul dintr-o suita de motive simple, dansate la fel de toti participantii la dans. Se danseaza mai rar (o data pe seara), ca o suita de dansuri, dar ordinea dansurilor se respecta întotdeauna.

trei-batute/háromtappantós

o batuta/egytappantós

sapte pasi/ hétlépés

trei roata (denumit si �din Palanca� / palánkai, háromsirülos),

de-a saritul (denumit si �al lui Balanca� / szökdösos, Balánkáé),

ungureste-n sir/ sormagyaros ,

în pasi repezi (denumit si polca talianilor) si desul lui/ gyorslépetu,

taliánpolka és sebese,

pas rar (denumit si moldoveanca) si porca lui (lasúlépteto, moldvai és polkája)

nemtescul schiop/ sánta németes ,

târsâitorul/ csoszogtató.

*Nemtescul sau �germana� este de fapt valsul dansat de sateni, si are doua variante: varianta rara si valsul repede ( sau des).

dansurile rituale

dansul ursilor

Despre ocaziile de dans

Suita de dansuri la o petrecere (hora satului) în general este urmatoarea: se începea cu ceardas des , dupa care urma ungureste rar si ungureste des . Dupa o scurta pauza dansul se relua cu ceardas des , urmat de nemteasca , porca , si asa numitele marunteluri . Dupa o noua pauza au dansat ungureste rar si ungureste des , de doi purtat , si de doi în roata .

Daca era solicitat de flacai (si bineînteles si platit) lautarul a cântat heisa pentru baieti, respectiv roata � aceste dansuri erau dansate de obicei numai o data pe parcursul petrecerii de o noapte întreaga.

Tot asa si dansurile individuale de baieti ( barbuncul , si jumate românescu' ) � dansuri rezervate flacailor cu tehnica de dans extrem de dezvoltat.

În trecut era extrem de îndragit si foarte mult dansat ungureste rar si ungureste des , mai nou celor din Ghimes le place cel mai mult sa danseze ceardas rar si des (cred ca din cauza ca primele doua dansuri au un ritm mai aparte si cer o mai buna întelegere a dansului, o tehnica de dans mai avansata � ceea ce în zilele noastre este imposibil din cauza minimalizarii ocaziilor de dans).

Muzica este oferita de un primas, care cânta la vioara si acompaniat de un gordun ist. Gorduna este un instrument ce ar trebui sa joace rolul contrabasului, dar este batuta la ritm , acordat la vioara, dând sunetul re. Vioara este si ea deosebita: are o coarda în plus, acordat la sunetul sol, si amplasata (coarda) dedesubtul corzilor viorii. Când se organiza o petrecere mai mica, vioara era înlocuita de fluier.

Pentru a arata mai fidel ocaziile de dans va prezint un grafic si un tabel din care se poate citi ocaziile de dans pe tot parcursul anului.

Din aceste tabele rezulta ca ocaziile de dans se leaga în principal de bâlciurile satesti sau de catune organizate cu ocazia zilei sfântului ocrotior al comunitatii. Din tabele mai rezulta ca aceste ocazii de dans depind în primordial de calendarul religios, dar si de ocaziile de lucru.

În trecut în Ghimes oamenii dansau în jur de 30-35 de dansuri, copii de mici au învâtat dansurile si la 8-10 ani deja ei dansau la nunti. Existau diferite ocazii de dans pentru copii: organizate de copii, când pâna si muzica era cântata tot de copii; sau baluri, nunti de copii, case de dansuri organizate de cei adulti pentru copii.

Pentru cei tineri ocaziile de dans aveau functie dubla: sa se distreze, sau era ocazie buna de a face cunostinse, de a-si alege partenera, iubita. Una din cele mai bune posibilitati pentru aceste planuri era sezatoarea. Mai erau clacile, dansurile la locurile de pasunat vacii- sus pe coastele muntilor, sau bineînteles balurile organizate la case.

Erau doua feluri de baluri: una la care se invita special, si una la care nu se trimitea invitatii � deci toti tinerii puteau veni. Balurile cu invitatii erau în special pentru perechile casatorite.

Erau si baluri speciale numai pentru casatoriti � nu numai pentru tineri casatoriti.

Mai existau baluri pentru recruti, balul tiganilor, balul vaii- sau al potecii (strazii), balul culesului vitei (desi la Ghimes nici nu este vita de vie).

continuarea în partea următoare